Intră

Tema paginii

Lansări
Beta lansată pentruAmiko Viper 4K V20·Amiko Viper 4K V30Alfa pentru testeri, lansată pentruAmiko Viper 4K V40·Amiko Viper 4K V10·Octagon SF8008 4K UHD·Octagon SF8008 MINI 4K

Receptoare / Amiko Viper 4K V20

Amiko Viper 4K V20 BETA

Imaginea merge pe acest receptor și se probează în continuare. Actualizările vin singure prin pachete. Versiunea curentă 0.6.25 (2026-11-03).

Descarcă imaginea

Imaginea completă, de pus pe receptor de pe un stick USB. Versiunile noi vin apoi ca actualizări, pe internet, din meniul receptorului.

Atenție: imaginea HD Satelit șterge tot ce ai acum pe receptor: lista de canale, setările, pluginurile și programele puse de tine, skinul și piconurile. Fă întâi o copie a setărilor pe stick: la prima pornire, imaginea aduce din ea canalele, listele de canale, setările antenei și înregistrările programate (cum se aduc). Rețeaua și Wi-Fi-ul, pluginurile, skinul și piconurile le pui din nou. Cum faci copia setărilor și copia imaginii, pe puncte.

VersiuneaDataMărimeaSHA-256
0.6.25 BETA cea mai nouă3 noiembrie 2026341 MB707612657482825fbd0519997341801c2c3885b82a9b930c9f659efec0d27b13Descarcă
0.6.19 BETA1 noiembrie 2026341 MB4d0be4ce45844337138a83591dec3db42c62fa8a030cc0c7f9922f76204637ebDescarcă

Pașii de instalare · Ce aduce fiecare versiune

Instalarea imaginii pe Amiko Viper 4K V20, pas cu pas

Imaginea completă se pune pe receptor de pe un stick USB, prin modul de actualizare al receptorului, fără să-l deschizi. Pregătirea pe calculator durează câteva minute, iar scrierea pe receptor încă câteva. Mai jos e fiecare pas: ce faci pe calculator, ce apeși pe telecomandă și ce arată afișajul din fața receptorului.

Înainte să începi

Ce îți trebuie

Pasul 1. Pregătește stickul

Dacă stickul e deja FAT32, sari peste formatare. Formatarea șterge tot de pe stick, așa că o faci acum, înainte de copia setărilor, nu după.

  1. Pune stickul în calculator.
  2. Pe Windows: deschide Explorer, la Acest PC fă clic dreapta pe stick și alege Formatare.
  3. La Sistem de fișiere alege FAT32 și apasă Pornire. Dacă FAT32 nu apare în listă, stickul e mai mare de 32 GB: folosește unul mai mic.
  4. Pe macOS: Utilitar disc, alegi stickul, Șterge, formatul MS-DOS (FAT) și schema Master Boot Record.

Pasul 2. Copia setărilor și copia imaginii de acum (obligatoriu)

Imaginea HD Satelit șterge tot ce e acum în memoria receptorului: lista de canale, setările, pluginurile și programele puse de tine, skinul, piconurile din memorie și tot ce ai reglat de mână. Ce e pe stick sau pe disc rămâne. Fără o copie făcută acum, după scriere nu mai ai de unde aduce nimic înapoi. De aceea faci două copii: copia setărilor (din ea vin canalele în imaginea HD Satelit) și copia imaginii (ca să te poți întoarce exact la ce ai acum). Îți trebuie un stick, telecomanda, un calculator și cam o jumătate de oră.

Dacă receptorul are deja imaginea HD Satelit: Meniu principal > Setări > Programe și actualizări > Copia setărilor (tastele MENU 6 8 3); la Locul copiei alegi stickul, apoi pe Fă copia acum apeși OK sau VERDE. După scrierea imaginii noi, cu stickul în receptor, copia se pune singură la loc.

Dacă receptorul are altă imagine Enigma2, fă pașii de mai jos:

  1. Stickul: un stick de cel mult 32 GB, formatat FAT32 (pe calculator: clic dreapta pe stick › Formatare › sistemul de fișiere FAT32 › Start). Pune-l în receptor.
  2. Copia setărilor: în multe imagini Enigma2 e la Meniu › Setup › Software Management › Backup System Settings (în altele: Setări › Software › Copia setărilor sau Backup). Dacă te întreabă unde s-o pună, alegi stickul. Durează cam un minut. Pe stick apare un dosar cu o arhivă .tar.gz (de obicei enigma2settingsbackup.tar.gz).
  3. Dacă imaginea ta nu are copia setărilor: copiază pe stick dosarul /etc/enigma2 al receptorului, cu un program FTP de pe calculator (de exemplu FileZilla sau WinSCP, utilizatorul root). Imaginea HD Satelit îl găsește și așa.
  4. Copia imaginii: tot în Software Management, Image Backup (în alte imagini: Copia imaginii sau Backup imagine). Cu săgețile alegi imaginea de acum (rândul cu Current image), apeși VERDE (Start), apoi alegi stickul. Durează 10-20 de minute; nu opri receptorul cât lucrează. La sfârșit, pe stick apare dosarul images.
  5. Copiile pe calculator: scoate stickul, pune-l în calculator și copiază pe calculator ambele copii (dosarul images și dosarul copiei setărilor). Apoi șterge de pe stick numai dosarul images, ca să nu se amestece cu fișierele imaginii noi; copia setărilor o lași pe stick. Dacă vrei înapoi la imaginea de acum, o scrii de pe stick la fel ca la Recuperarea receptorului, mai jos. Folosește numai o copie făcută pe acest receptor.
  6. Piconurile (siglele canalelor): dacă sunt pe stick sau pe disc, într-un dosar picon, rămân acolo și imaginea HD Satelit le găsește singură. Dacă sunt în memoria receptorului (/usr/share/enigma2/picon), copiază dosarul picon pe stick, în rădăcina lui.
  7. Pluginurile: fotografiază sau notează lista lor din imaginea de acum. Nu se mută singure: după instalare le pui din nou din Meniu › Extensii și aplicații, din listă sau dintr-un fișier .ipk pus pe stick (fila Din fișier). Un plugin făcut pentru altă imagine poate să nu meargă. Multe lucruri pentru care se pun pluginuri sunt deja în imagine: subtitrările traduse, radio DAB+, HbbTV, interfața web.
  8. Rețeaua: notează adresa IP, dacă ai una fixă, și parola rețelei Wi-Fi. După instalare le pui din nou la Meniu principal › Setări › Rețea și internet › Conexiunea la rețea (MENU 6 9 1). Limba, rezoluția și ora le alegi din nou în asistentul de la prima pornire.

Cu stickul în calculator, mergi la pașii 3 și 4: pui pe el și imaginea nouă. Nu șterge copia setărilor; stickul rămâne în receptor la scriere și la prima pornire.

La prima pornire, după asistent, apare întrebarea „Am găsit canalele și setările din altă imagine. Le aduc?”: apasă OK pe Da. Se aduc canalele, listele de canale, setările antenei și înregistrările programate, iar la sfârșit vezi ce s-a adus și ce nu. Dacă ai spus Nu sau ai pus stickul mai târziu: Meniu › Scanare › Import canale și setări (MENU 1 5), sau din telefon, în interfața web, pe pagina Import. Pașii, cu poze: https://stb.hdsatelit.com/ajutor/01-pornirea-si-prima-impresie/canalele-din-alta-imagine/

Pasul 3. Descarcă și verifică arhiva

  1. Descarcă arhiva cea mai nouă din tabelul de mai sus, cu butonul Descarcă. E un fișier .zip, numit după versiune și data lui.
  2. Verifică suma SHA-256, ca să știi că arhiva a ajuns întreagă. Pe Windows, în PowerShell, în dosarul descărcărilor: Get-FileHash .\numele-arhivei.zip -Algorithm SHA256. Pe Linux sau macOS: sha256sum numele-arhivei.zip.
  3. Șirul afișat trebuie să fie același cu cel din tabel. Dacă diferă, descarcă arhiva din nou.

Pasul 4. Dezarhivează arhiva în rădăcina stickului

Arhiva nu se pune pe stick așa cum e: se dezarhivează, iar dosarele din ea trebuie să ajungă direct în rădăcina stickului, nu într-un dosar cu numele arhivei.

  1. Pe Windows: fă clic dreapta pe arhivă și alege Extragere totală. În fereastra care se deschide, șterge calea propusă și scrie litera stickului, de exemplu E:\, apoi apasă Extragere.
  2. Sau: deschide arhiva cu dublu clic, selectează tot ce e în ea (Ctrl+A), copiază (Ctrl+C), deschide stickul și lipește (Ctrl+V).
  3. Pe macOS: dublu clic pe arhivă face un dosar cu numele ei; copiază pe stick ce e ÎN acel dosar (dosarele amiko și e2 și cele două fișiere text), nu dosarul însuși.
  4. Verifică pe stick: trebuie să arate ca în desenul de mai jos. Nu redenumi și nu muta nimic.
E:\  (rădăcina stickului)
├── amiko
│   └── viper4kv20
│       ├── imageversion
│       ├── kernel.bin
│       └── rootfs.tar.bz2
├── e2
│   └── update
│       ├── imageversion
│       ├── kernel.bin
│       └── rootfs.tar.bz2
├── CITESTE.txt
├── JURNAL-0.6.25.txt
└── (copia setărilor de la pasul 2)

Aceleași trei fișiere sunt în două dosare pentru că receptorul caută imaginea în dosarul lăsat de ultima imagine pornită: după imaginea HD Satelit, în amiko/viper4kv20; după altele, în e2/update. Așa o găsește oricare ar fi imaginea de acum.

Scoate stickul din calculator în siguranță (Scoatere în siguranță), ca fișierele să fie scrise de tot.

Pasul 5. Scrie imaginea pe receptor

  1. Pune stickul în portul USB albastru (USB 3.0) al receptorului.
  2. Repornește receptorul complet, de pe telecomandă. În imaginea HD Satelit: Meniu principal > Standby și repornire > Repornește receptorul (tastele MENU 7 4); în altă imagine, repornirea întregului receptor din meniul ei de oprire. Merge și dacă scoți receptorul din priză și îl pui la loc, dar nu e nevoie.
  3. Urmărește afișajul din fața receptorului în timp ce pornește. Când arată MENU, apasă butonul VERDE al telecomenzii, îndreptată spre receptor.
  4. Afișajul arată UPDT: receptorul scrie imaginea. Durează câteva minute. Nu apăsa nimic, nu opri curentul și nu scoate stickul.
  5. La sfârșit receptorul repornește singur, cu imaginea nouă.

Pasul 6. Prima pornire

  1. Dacă ai făcut copia setărilor în imaginea HD Satelit (pasul 2), receptorul își pune singur la loc setările și canalele și pornește direct la televizor, fără asistent; atunci sari la pasul 7.
  2. Altfel, pe televizor apare asistentul de configurare. Pe pagina 1, cu Limbă ales, apeși STÂNGA sau DREAPTA (sau OK pentru listă) până la limba ta.
  3. Apeși JOS și alegi rezoluția; dacă nu știi ce să alegi, lași 1080p Full HD 50 Hz. Apeși VERDE. Dacă ai schimbat rezoluția, răspunzi Da la Imaginea se vede corect? numai dacă imaginea chiar se vede bine; altfel, după 20 de secunde revine singură cea de dinainte.
  4. Pe pagina 2 citești funcțiile receptorului și apeși VERDE: se deschide meniul principal.
  5. Apeși EXIT ca să ajungi la televizor. Dacă stickul are canalele altei imagini, apare întrebarea Am găsit canalele și setările din altă imagine. Le aduc?: apeși OK pe Da. O copie făcută în imaginea HD Satelit se pune singură la loc, fără întrebare.
  6. Dacă nu ai copie, cauți canalele din meniul principal: tasta 2 pentru antenă (dacă nu e reglată sau are LNB ori comutator special), apoi tasta 1, Scanare.

Pasul 7. Verifică versiunea

Meniu principal > Informații despre sistem > Despre imagine (tastele MENU 4 1) arată versiunea imaginii. Trebuie să fie cea pe care ai descărcat-o. Ce aduce ea vezi la Ce e nou, pe receptor, și la Changelog, pe site.

După instalare

Înapoi la imaginea de dinainte

Se face la fel, de pe stick, cu fișierele celeilalte imagini (kernel.bin, rootfs.tar.bz2 și imageversion, dacă îl are). După imaginea HD Satelit, receptorul caută în dosarul amiko/viper4kv20, așa că pune fișierele acolo, chiar dacă arhiva celeilalte imagini le are în alt dosar (de exemplu e2/update). Copia setărilor fă-o înainte, ca la pasul 2.

Dacă nu merge

Afișajul arată UPDT, dar receptorul repornește în mai puțin de un minut și imaginea veche e tot acolo.Receptorul n-a găsit imaginea în dosarul în care o caută și n-a scris nimic. Verifică pe calculator dacă dosarele amiko și e2 stau chiar în rădăcina stickului (vezi desenul de la pasul 4). Dacă tot nu merge, copiază aceleași trei fișiere și într-un dosar dinobot/u57.
Pe stick dosarele amiko și e2 au ajuns într-un dosar cu numele arhivei.Mută-le, împreună cu cele două fișiere text, direct în rădăcina stickului, apoi șterge dosarul gol.
Afișajul nu ajunge la MENU sau receptorul pornește imaginea veche.Repornește receptorul încă o dată (din meniu sau din priză) și apasă VERDE imediat ce afișajul arată MENU, cu telecomanda îndreptată spre receptor.
Stickul nu e citit.Folosește un stick de cel mult 32 GB, cu o singură partiție FAT32, pus în portul albastru.
Imaginea nouă nu pornește și receptorul rămâne la siglă.Scrie imaginea încă o dată, la fel, de pe stick. Dacă nici așa nu pornește, pune la loc, tot de pe stick, imaginea pe care o aveai (vezi Înapoi la imaginea de dinainte și Recuperarea receptorului, pe pagina receptorului).
Canalele nu s-au adus la prima pornire.Meniu principal > Scanare > Import canale și setări (tastele MENU 1 5), cu stickul în receptor.

Codul sursă

Imaginea folosește programe cu licența GPLv2. Codul sursă al fiecărei versiuni publicate e public pe GitHub, în organizația Monea Software; legătura e pe pagina Sursa.

Ajutorul online · Changelog

ProducătorAmiko
ProcesorHiSilicon Hi3798MV200
Memorie1024 MB
Memorie flash3748 MB
TunereDVB-S2X + DVB-C/T/T2

Amiko Viper 4K V20: descrierea tehnică

Tot ce am aflat despre acest receptor cât am făcut imaginea HD Satelit pentru el: procesorul, memoria, tunerele, ieșirea video, programele din interior, cum pornește și cum se repară. Fiecare parte începe cu o explicație pe înțelesul tuturor, apoi vin detaliile pentru pasionați și dezvoltatori.

Pe scurt

Amiko Viper 4K V20 este un receptor de satelit 4K cu două tunere: unul pentru satelit (DVB-S2X) și unul combinat, pentru cablu și pentru antena terestră (DVB-C și DVB-T/T2). Aceeași placă de bază se găsește și la alte mărci (vezi „Receptoare înrudite”). În interior lucrează un cip HiSilicon Hi3798MV200: un singur cip care conține procesorul, placa grafică, decodoarele video și audio și ieșirea HDMI.

Imaginea pe care o vezi la televizor o fac blocurile video ale cipului, nu procesorul. De aceea un canal 4K nu încarcă procesorul: la privit TV, procesorul stă aproape tot timpul la frecvența cea mai mică.

Mai jos, fiecare parte începe cu o explicație pentru oricine, apoi vin detaliile pentru pasionați și dezvoltatori. Cifrele sunt măsurate pe un Viper 4K V20 de probă sau vin din documentația publică a cipului.

PlacaDinobot, marcajul VV98M E2 SI_VER05; numele intern (mașina) u57
ProcesorulHiSilicon Hi3798MV200, 4 nuclee ARM Cortex-A53, până la 1,6 GHz
Placa graficăMali-450 MP2, 600 MHz
Memoria de lucru (RAM)1 GB DDR3
Memoria internăeMMC de 3,66 GiB (4 GB nominal)
TunereleDVB-S2X pentru satelit; DVB-C și DVB-T/T2 pentru cablu și terestru
Ieșirea videoHDMI, până la 2160p la 50 și 60 Hz, cu HDR10 și HLG
Sunetulstereo; AC3 și DTS transformate în stereo sau trimise neschimbate
RețeauaEthernet 100 Mb/s; Wi-Fi 802.11n intern, pe 2,4 GHz
USBUSB 3.0 (5 Gb/s) și USB 2.0
Afișajul din față4 cifre cu 7 segmente
SistemulLinux, nucleul 4.4.35

Placa și procesorul

Procesorul (CPU) rulează programele: meniurile, ghidul de programe, căutarea canalelor, interfața web. Frecvența lui, în megaherți (MHz) sau gigaherți (GHz), spune cât de repede lucrează: mai mare înseamnă mai rapid, dar și mai cald. Procesorul își schimbă singur frecvența după cât are de lucru, ca să nu se încălzească degeaba.

Placa de bază poartă marcajul VV98M E2 SI_VER05. E făcută de Dinobot, care folosește aceeași familie de plăci (VV98M E2, în altă revizie) și la receptorul Dinobot 4K Twin. Cipul principal, HiSilicon Hi3798MV200, este un „sistem pe cip” (SoC): procesorul, placa grafică, decodoarele video, procesorul de imagine, motorul 2D, ieșirea HDMI, procesorul de sunet și demultiplexorul sunt toate în el.

Procesorul are 4 nuclee ARM Cortex-A53 (identificatorul 0xd03), cu instrucțiunile NEON și VFPv4 pentru calcule și cu instrucțiuni dedicate pentru AES, SHA1, SHA2 și CRC32, care fac mai rapide criptarea și sumele de control. Cortex-A53 este un nucleu de 64 de biți (ARMv8), dar sistemul îl folosește în modul de 32 de biți (armv7l), iar programele sunt compilate pentru cortexa15hf-neon-vfpv4.

Treptele de frecvență400, 600, 800, 1200 și 1600 MHz, aceleași pentru toate cele 4 nuclee
Driverul și guvernorulhi-cpufreq; guvernorul interactive alege singur treapta după încărcare
Plafonul fabricantului1200 MHz, pus la pornire de scriptul producătorului plăcii
Profilul normal al imaginii HD Satelit1,2 GHz, ca fabricantul
Tensiunea procesorului980 mV la 400-800 MHz, 990 mV la 1200 MHz; până la 1185 mV la 1600 MHz, sub sarcină
Placa graficăMali-450 MP2 (un procesor de geometrie și două de pixeli), 600 MHz

În probele noastre la privit TV (canale SD, HD și 4K, cu schimbarea canalului la două minute), procesorul a stat la 400 MHz în 91% din citiri și a urcat mai sus numai la schimbarea canalului.

Încărcarea medie (load average) arată în repaus în jur de 12. Asta nu înseamnă un procesor ocupat: sunt fire ale driverelor care stau în așteptare, iar Linux le numără și pe ele. În același timp, procesorul e liber în proporție de aproximativ 90%.

Temperatura și paza de căldură

Orice cip se încălzește când lucrează, iar căldura mare îl poate face să lucreze greșit sau, în timp, îl poate obosi. De aceea driverul urmărește temperatura și încetinește procesorul dacă devine prea cald.

Cipul are un senzor de temperatură propriu, citit de driverul HiSilicon (interfața obișnuită din Linux pentru temperaturi, /sys/class/thermal, lipsește pe acest receptor). Am măsurat temperatura în mai multe situații, cu câte o citire la 5 secunde:

Repaus pe un canal HD (720p50), 10 minute69 °C, procesorul la 400 MHz
Repaus pe un canal 4K (2160p50), 10 minute70-73 °C, procesorul la 400 MHz
Privit TV 20 de minute, cu treapta de 1600 MHz permisă71-76 °C, în medie 72,7 °C
Sarcină pe toate cele 4 nuclee la 1200 MHz, 10 minutecel mult 90 °C
Răcirea în 15 minute după această sarcinăde la 82 °C la 75 °C
Sarcină pe toate cele 4 nuclee la 1600 MHz95 °C în aproximativ 80 de secunde; proba a fost oprită atunci
Paza driveruluicoboară frecvența la 115 °C, o ridică la loc sub 100 °C și repornește receptorul la 125 °C

Concluzia probelor: la privit TV, temperatura aproape nu depinde de frecvența procesorului, fiindcă imaginea o fac blocurile video. Treapta de 1600 MHz ajută la vârfurile scurte (schimbarea canalului, meniurile), dar sub o sarcină lungă pe toate nucleele receptorul ajunge repede aproape de 95 °C. La 1200 MHz, aceeași sarcină a rămas sub 95 °C timp de 10 minute.

Cum folosește imaginea HD Satelit treptele procesorului și ce face când se încălzește e descris la „Procesorul și căldura”, în lista „Ce aduce”.

Memoria de lucru (RAM)

Memoria RAM este memoria de lucru: în ea stau programele cât rulează și cadrele video cât sunt decodate. Se golește la oprire. Pe un receptor, o parte din ea e rezervată de la pornire pentru hardware-ul video, ca decodorul să aibă mereu loc, oricât de multe programe ar rula.

Receptorul are 1 GB de memorie DDR3, în două cipuri SK hynix H5TQ4G63CFR de câte 4 Gbit, fiecare legat pe 16 biți (în total, o magistrală de 32 de biți). Bootloaderul pregătește memoria la fiecare pornire cu tabelul hi3798mv2dma_hi3798mv200_DDR3-1866_1GB_16bitx2_2layers.reg, adică pentru memorie DDR3-1866 de 1 GB, în două cipuri de 16 biți.

Memoria totală1 GB DDR3 (în linia de pornire: mem=1G)
Văzută de Linux842 204 kB, aproximativ 822 MB
Zona MMZ, pentru video și grafică96 MB (mmz=ddr,0,0,96M), în afara memoriei văzute de Linux
Rezerva contiguă (CMA)184 320 kB (180 MB), din memoria văzută de Linux, rezervată pentru video
Spațiul vmalloc al nucleului500 MB (vmalloc=500M)

MMZ (zona de memorie pentru medii) este o bucată continuă de memorie fizică, ținută de modulul hi_mmz. În ea lucrează blocurile video ale cipului: cadrele decodate stau aici în formatul NV21 și merg de la decodor la procesorul de imagine și apoi la ieșire, fără să treacă prin memoria programelor.

Memoria internă (eMMC) și partițiile

Memoria internă (eMMC) e un fel de mic SSD lipit pe placă: păstrează sistemul, setările și listele de canale și după oprire. E împărțită în partiții, fiecare cu rolul ei. Numai ultimele două conțin imaginea Enigma2; celelalte țin de pornire și de datele aparatului și nu se schimbă la instalarea unei imagini.

Memoria are 7 675 904 sectoare de câte 512 octeți, adică 3,66 GiB (3748 MiB); se vinde ca memorie de 4 GB. Cipul se prezintă cu numele G4MYM0 și lucrează în modul HS400, pe o magistrală de 8 biți. Pe lângă zona principală are două zone mici de pornire, boot0 și boot1, de câte 2 MiB, și o zonă protejată (RPMB) de 128 KiB.

p1 boot (de la 0, 1 MiB)bootloaderul fastboot 3.3.0, construit pe 27.08.2020, cu pregătirea memoriei DDR
p2 bootargs (de la 1 MiB, 1 MiB)variabilele de pornire: 64 KiB, cu sumă de control CRC32
p3 baseparam (de la 2 MiB, 4 MiB)parametrii de afișare: formatul ieșirii, luminozitatea, contrastul, culorile
p4 pqparam (de la 6 MiB, 4 MiB)tabelul de calitate a imaginii, folosit de procesorul de imagine
p5 logo (de la 10 MiB, 4 MiB)sigla de pornire, o imagine JPEG de 36 813 octeți
p6 deviceinfo (de la 14 MiB, 4 MiB)datele unice ale aparatului: adresa MAC, tipul plăcii (HW=U5SLIM) și dosarul pentru actualizarea de pe stick
p7 loader (de la 18 MiB, 32 MiB)actualizatorul: un Linux mic, separat, care scrie imaginea de pe stick
p8 trustedcore (de la 50 MiB, 8 MiB)goală, nefolosită pe acest aparat
p9 kernel (de la 58 MiB, 32 MiB)nucleul Linux al imaginii, de aproximativ 7 MB
p10 rootfs (de la 90 MiB până la capăt)sistemul de fișiere ext4 al imaginii, de aproximativ 3,57 GiB

Linia de pornire a nucleului începe cu console=ttyAMA0,115200 root=/dev/mmcblk0p10 rootfstype=ext4 rootwait, continuă cu lista partițiilor (blkdevparts=mmcblk0:...), în aceeași ordine și cu aceleași mărimi ca în tabel, și se încheie cu mem=1G mmz=ddr,0,0,96M vmalloc=500M. În listă, partiția rootfs e declarată cu 7200 MB și urmată de una numită others, dar memoria are numai 3,66 GiB: rootfs se oprește la capătul memoriei, iar others nu există.

La instalarea unei imagini de pe stick se scriu numai p9 (din fișierul kernel.bin) și p10 (din arhiva rootfs.tar.bz2). Partiția p6 e diferită pe fiecare aparat: o copie luată de pe alt receptor ar aduce adresa MAC și datele aceluia.

Tunerele

Tunerul primește semnalul de la antenă sau de la rețeaua de cablu și îl transformă în date pe care receptorul le poate decoda. Viper 4K V20 are două tunere independente: unul pentru satelit și unul combinat, pentru cablu sau pentru antena terestră.

DVB-S2X este varianta cea mai nouă a standardului de televiziune prin satelit, după DVB-S și DVB-S2. DVB-C este standardul pentru televiziunea prin cablu, iar DVB-T și DVB-T2 sunt standardele pentru antena terestră; DVB-T2 este varianta mai nouă.

Tunerul A (NIM 0)satelit, tipul DVB-S2X; numele dat de driver: „DVB-S2 NIM”
Frecvența de intrare la tunerul A950-2150 MHz, frecvența de după convertorul (LNB) de pe antenă
Rata de simboluri la tunerul A1-60 Msym/s
Tunerul B (NIM 1)combinat, un singur dispozitiv pentru cablu și terestru; numele dat de driver: „DVB-C,T/T2 NIM”
Frecvența de intrare la tunerul B47-862 MHz
Rata de simboluri la tunerul B1-7,2 Msym/s
Sistemele anunțate de drivertunerul A: DVB-S, DVB-S2; tunerul B: DVB-T, DVB-T2, DVB-C (anexa A)
Unitățile hardware2 tunere (frontend), 3 demultiplexoare, 2 dispozitive de înregistrare (DVR), 2 decodoare video, 2 decodoare audio
Interfața DVB din Linuxversiunea 5.10

Tunerul B lucrează pe rând, fie pe cablu, fie pe terestru. Programul care îl folosește citește la deschidere lista sistemelor pe care le știe (DTV_ENUM_DELSYS) și îi spune la fiecare acord ce fel de semnal urmează (DTV_DELIVERY_SYSTEM).

Amiko prezintă tunerul de satelit ca DVB-S2X Multistream. În lista de sisteme pe care driverul o dă prin interfața DVB apar numai DVB-S și DVB-S2; tipul DVB-S2X apare separat, în descrierea tunerelor din sistem (/proc/bus/nim_sockets).

Radioul DAB+ și programele DVB-T2 transmise prin satelit, din lista „Ce aduce”, se primesc prin tunerul de satelit. Cât rulează, tunerul e ocupat, fiindcă receptorul are unul singur pentru satelit.

Imaginea: rezoluții, HDR, culori

Rezoluția spune câte puncte are imaginea: 2160p înseamnă 3840 x 2160 de puncte (4K), 1080p înseamnă 1920 x 1080 (Full HD). Litera „p” vine de la „progresiv”, adică fiecare cadru e întreg, iar numărul de herți (Hz) este numărul de cadre pe secundă.

HDR (imagine cu gamă dinamică mare) aduce lumini mai puternice și mai multe nuanțe între alb și negru. Există mai multe feluri de HDR; acest receptor știe HDR10 și HLG, iar televizorul trebuie să le știe și el. Spațiul de culori spune câte culori poate descrie semnalul: BT.709 este cel al imaginii HD obișnuite, BT.2020 e mai larg și se folosește la 4K și HDR.

IeșireaHDMI 2.0a, după fișa cipului
4K2160p la 50 și 60 Hz
Full HD1080p la 24, 25, 30, 50 și 60 Hz
Alte moduri720p, 576 și 480 de linii, plus moduri 3D la 720p și 1080p
HDRHDR10 și HLG
Colorimetria (alegerile driverului)bt709, bt2020ncl, bt2020cl
Stratul grafic (meniurile)1920 x 1080, culori pe 32 de biți cu transparență (ARGB8888), mărit la ieșire până la 3840 x 2160

Imaginea canalului și meniurile sunt două straturi separate, puse unul peste altul abia la ieșire: canalul poate fi 4K, iar meniurile sunt desenate la 1920 x 1080 și mărite.

Conversiile pe care le face blocul de afișare al cipului: HDR10 în SDR, HLG în SDR, SDR în HDR10, SDR în HLG, HDR10 în HLG, HLG în HDR10, BT.2020 în BT.709 și BT.709 în BT.2020. Așa, un canal HDR se poate vedea și pe un televizor fără HDR, iar un canal obișnuit (SDR) poate fi trimis în HDR. Pe modurile SD (576 și 480 de linii), ieșirea HDR nu se poate folosi.

Tipul ieșirii HDR (automat după canal, HDR10, HLG sau SDR) se aplică la următoarea pornire a canalului, după aproximativ 30 de cadre (în jur de 0,6 secunde la 50 de cadre pe secundă). La trecerea de la un canal SDR la unul HDR, ecranul poate rămâne negru puțin: driverul HDMI așteaptă 500 ms la schimbarea modului, iar la ieșirea din HDR trimite timp de 2 secunde un semnal HDR gol, ca televizorul să revină la SDR. În imaginea HD Satelit, alegerea se face la „Ieșirea HDR”.

Banda HDMI pune o limită. La 2160p50 pe 10 biți, o ieșire RGB sau YCbCr 4:4:4 ar cere un ceas de 742,5 MHz, peste cei 600 MHz pe care îi primea televizorul HDMI 2.0 de probă. De aceea, 4K HDR pe 10 biți iese ca YCbCr 4:2:2 sau 4:2:0. Driverul HDMI își alege singur spațiul de culoare și adâncimea după ce anunță televizorul. La 1080p50 (148,5 MHz) încape orice combinație.

Pentru dezvoltatori: alegerea HDR trece prin /proc/stb/video/hdmi_hdrtype (auto, hdr10, hlg, none; un text gol sau necunoscut înseamnă SDR), pe care programul platformei îl citește la fiecare pornire de canal. O scriere în /proc/stb/video/hdmi_colorimetry se aplică imediat, dar trece ieșirea pe YCbCr 4:4:4 cu 30 de biți până la repornire; în HDR, driverul HDMI pune singur colorimetria BT.2020.

Decodarea video în hardware

Un canal TV vine comprimat, ca să încapă în semnal. Decodorul îl desface în cadre, apoi procesorul de imagine curăță fiecare cadru și îl mărește la rezoluția ieșirii. Pe acest receptor, toate acestea le fac blocuri dedicate din cip, nu procesorul principal și nici placa grafică. Rezultatul este o imagine fluidă la 4K, fără încărcarea procesorului.

Partea mai puțin vizibilă: un program care vrea să folosească decodorul trebuie să-i trimită datele pe calea lui. Playerele obișnuite de pe calculator nu cunosc această cale. Drumul unui canal prin cip arată așa:

1. Tunerul și demultiplexorulaleg din semnal pachetele canalului: imaginea, sunetul, subtitrările
2. Decodorul video (VDEC; modulele hi_vfmw și hi_vdec)desface imaginea comprimată în cadre și spune tipul cadrului: SDR, HDR10 sau HLG
3. Procesorul de cadre (VPSS; hi_vpss)deîntrețesere pe 5 câmpuri și reducerea zgomotului
4. Blocul de afișare (VDP; hi_vou)mărirea până la rezoluția ieșirii, claritatea, culorile, suprapunerea cu meniurile
5. Ieșirea HDMI (hi_hdmi)trimite imaginea spre televizor

Un exemplu măsurat: un canal H.264 de 1920 x 1080 întrețesut, cu 5,38 Mbit/s, iese din procesorul de cadre cu 50 de cadre pe secundă și e mărit de blocul de afișare la 3840 x 2160, 50p. Un canal SD MPEG-2 de 720 x 576 întrețesut e mărit tot de el, până la 2160p. Mărirea folosește un filtru cu 8 prize și 32 de faze pentru luminozitate și cu 4 prize pentru culoare.

Procesorul de imagine (PQ) are un profil din fabrică, ales după lățimea sursei: până la 720 de puncte SD, până la 1920 HD, până la 4096 UHD. Pe canalele SD sunt pornite curățarea blocurilor (DB), a contururilor (DM) și a zgomotului (TNR și SNR); pe canalele HD rămân pornite reducerea zgomotului în timp (TNR), claritatea, contrastul adaptiv (ACC) și culorile (ACM), iar DB, DM și SNR sunt oprite. Reglajele vin din partiția pqparam și nu se păstrează după repornire. Funcția de super-rezoluție din fișa cipului nu e folosită de driver. Imaginea HD Satelit pune peste acestea profilurile ei („Calitatea imaginii pe profiluri”, în lista „Ce aduce”).

Placa grafică Mali-450 MP2 (600 MHz, OpenGL ES 2.0 și 1.1) nu participă la imaginea TV: în timpul unui canal stă oprită, cu folosirea la 0%. Nici n-ar putea mări mai bine: un filtru de aceeași calitate la 4K și 50 de cadre pe secundă ar cere 4,8-5,6 miliarde de citiri pe secundă, de 3 până la 4,7 ori peste vârful ei, de 1,2-1,6 miliarde de puncte pe secundă.

De ce nu merge decodarea hardware în playerele de pe calculator, de exemplu VLC: pe acest cip, decodorul nu se folosește prin interfețele obișnuite din Linux (V4L2 M2M sau VA-API), ci prin modulele HiSilicon, care lucrează cu memoria MMZ (hi_mmz) și cu decodorul (hi_vdec). Un player care decodează în memoria obișnuită ar face totul pe procesor: procesorul încărcat la maximum, căldură și cadre pierdute. Merg playerele care trimit datele comprimate direct în dispozitivul de decodare /dev/dvb/adapter0/video0, de exemplu GStreamer cu dvbmediasink sau exteplayer3, și playerul făcut pe bibliotecile HiSilicon (servicehisilicon).

Nici Enigma2 nu folosește direct bibliotecile HiSilicon: lucrează cu dispozitivele DVB (/dev/dvb/adapter0) și cu fișierele /proc/stb, pe care le face un modul al producătorului plăcii, încărcat sub numele firedtv.

Sunetul

Canalele trimit sunetul în mai multe formate. Pe cele obișnuite, ca MPEG audio sau AAC, receptorul le transformă singur în sunet stereo. Sunetul pe mai multe canale (5.1), în format AC3 sau DTS, poate fi tratat în două feluri: transformat în stereo de receptor (downmix) sau trimis neschimbat pe HDMI (passthrough), ca televizorul sau amplificatorul să-l decodeze.

AC3downmix (stereo) sau passthrough (trimis neschimbat)
DTSdownmix (stereo) sau passthrough (trimis neschimbat)
Formate decodate de platformăAAC, MPEG audio (MP2), MP3, PCM, LPCM, Vorbis, Opus
Decodoare audio hardware2

Pe downmix, o pistă AC3 se aude în stereo (probat pe un canal); la DTS și E-AC3 purtarea ar trebui să fie aceeași, dar nu am probat-o încă. La passthrough, receptorul pune cadrele în forma cerută de HDMI (IEC 61937) și le trimite mai departe fără să le decodeze.

Sunetul 5.1 adevărat ajunge la boxe numai prin passthrough și numai dacă aparatul legat pe HDMI anunță că primește formatul. O pistă AAC 5.1 nu poate fi trimisă ca 5.1 fără o recodare, deci rămâne stereo.

Procesorul de sunet al cipului nu are egalizator; un egalizator trebuie să lucreze în procesorul principal. Cel din imaginea HD Satelit e descris la „Egalizator”, în lista „Ce aduce”.

Rețeaua, porturile USB, afișajul și telecomanda

Receptorul se leagă la internet prin cablu (Ethernet) sau fără fir (Wi-Fi). Prin porturile USB se pot lega stick-uri, discuri sau o tastatură. USB 3.0 transferă până la 5 Gb/s, de peste zece ori mai mult decât USB 2.0 (480 Mb/s), ceea ce contează la fișierele mari.

Afișajul din față arată ora, canalul sau alte informații, iar telecomanda trimite comenzile prin infraroșu.

Ethernet100 Mb/s
Wi-Fimodul intern cu cipul Realtek RTL8188FTV, 802.11b/g/n, numai pe 2,4 GHz
Legătura modulului Wi-Fiprin USB 2.0, în interiorul receptorului; driverul rtl8188fu, cu sursă deschisă (GPLv2)
Controlerele USBxHCI cu hub de 5000 Mb/s (USB 3.0), plus EHCI și OHCI (USB 2.0)
Portul pentru stick-ul de actualizarecel albastru, de USB 3.0
Afișajul din față4 cifre cu 7 segmente, cu controlerul FD650, care citește și tastele din față
Telecomandainfraroșu, protocolul NEC cu adresa 0xCD02; 53 de taste măsurate

Afișajul din față e scris întâi de bootloader, la pornire (de exemplu MENU și, în modul de actualizare, UPDT), apoi de driverul din sistem, prin dispozitivul /dev/dbox/oled0. Ce arată afișajul cu imaginea HD Satelit e descris la „Afișajul din față cu multe date”, în lista „Ce aduce”.

Controlerele USB sunt compilate direct în nucleu, nu ca module separate, deci funcționează din primele secunde ale pornirii.

Programele din interior: nucleul și driverele

Nucleul (kernel) este partea de bază a sistemului Linux: împarte procesorul și memoria între programe și vorbește cu piesele receptorului prin drivere. La acest receptor, driverele pieselor principale (tunere, decodoare, HDMI, afișaj) sunt livrate de producătorul plăcii ca module gata compilate, pentru o versiune anume de nucleu. De aceea nucleul rămâne la versiunea 4.4.35: un nucleu mai nou nu ar putea încărca aceste module.

Sistemul are mai multe straturi, toate venite de la producătorul plăcii:

Nucleul Linux 4.4.35sursă deschisă (GPLv2), arhiva publicată de producătorul plăcii, din 28.08.2018
Modulele de nucleu75 de module cu sursă închisă (tunere, demultiplexor, decodoare, HDMI, telecomandă, afișaj); setul din 9.12.2021
Bibliotecile platformeibiblioteci cu sursă închisă pentru video și sunet, accelerarea 2D (libhiaccel) și OpenGL ES pentru Mali; setul din 4.06.2021
Programele platformeishowiframe (ține dispozitivele video și sunet, aplică modul video și HDR), hihalt (oprirea), scriptul load (încarcă modulele și pune plafonul procesorului)

Modulele sunt legate de versiunea și de configurația exactă a nucleului pentru care au fost compilate, iar sursa lor nu e publică. Setul din 9 decembrie 2021 este ultimul publicat pentru placa u57. Alți producători care folosesc același cip au publicat seturi mai noi, dar fiecare e făcut pentru placa lui. Nucleul imaginii HD Satelit e compilat de noi, tot la versiunea 4.4.35 (cu GCC 15.2), ca modulele producătorului să se încarce neschimbate.

Modulele încărcate la pornire, după rol: hi_mmz (memoria MMZ), hi_vfmw și hi_vdec (decodarea video), hi_vpss (prelucrarea cadrelor), hi_vou (afișarea), hi_pq (calitatea imaginii), hi_hdmi (ieșirea HDMI), hi_demux (demultiplexorul), hi_adec și hi_adsp (sunetul), hi_fb (stratul grafic), hi_tde (motorul 2D), mali (placa grafică), hi_tuner (tunerele), hi_keyled (afișajul și tastele din față), hi_ir (telecomanda).

Configurația de referință a nucleului pentru u57, pentru dezvoltatori: controlerele USB (EHCI, OHCI, xHCI) sunt în nucleu; CONFIG_PANIC_TIMEOUT=0, deci la o panică nucleul rămâne oprit și nu repornește singur; CONFIG_KEXEC și dispozitivele loop sunt pornite, OverlayFS lipsește; FUSE și WireGuard sunt în nucleu.

Cum pornește receptorul

La pornire rulează, unul după altul, mai multe programe, fiecare pregătindu-l pe următorul: un program fix din cip, bootloaderul, nucleul Linux și, la sfârșit, Enigma2. Tot în primele secunde se hotărăște dacă receptorul pornește normal sau intră în modul de actualizare de pe stick. Pașii, în ordine:

Dacă rădăcina din p10 nu se poate folosi, nucleul se oprește (intră în panică) și rămâne așa: sigla pe ecran, nimic în rețea, fiindcă nucleul e configurat să nu repornească singur. Receptorul se repară atunci prin modul de actualizare, care nu depinde de imaginea din p9 și p10.

Actualizatorul din p7 are propriul nucleu (Linux-4.4.35_hi3798mv2x, din 17.08.2020), care lucrează cu 128 MB de memorie. El montează stick-ul, caută imaginea într-un dosar anume, rulează programul ofgwrite, care scrie nucleul în p9 și sistemul în p10, apoi repornește receptorul.

Consola serială (pentru dezvoltatori)

Consola serială este o mufă de pe placă prin care receptorul scrie, la fiecare pornire, tot ce face: BootROM-ul, bootloaderul, nucleul, modul de actualizare. Arată ce se întâmplă și atunci când receptorul nu are rețea și nu arată nimic la televizor. Utilizatorul obișnuit nu are nevoie de ea: imaginea se instalează și se reface de pe stick, fără deschiderea receptorului.

Pe Viper 4K V20 consola e în Linux dispozitivul ttyAMA0 (UART0), la 115200 de biți pe secundă, 8N1, fără control de flux. La o pornire normală se văd mesajele BootROM-ului, ale bootloaderului și ale nucleului, până la montarea rădăcinii; în modul de actualizare, actualizatorul din p7 își scrie acolo toți pașii.

Atenție: deschiderea receptorului și legarea unui adaptor la placă sunt numai pentru cine știe ce face și se fac pe răspunderea lui. O legătură greșită poate strica placa sau adaptorul. Pentru instalarea și refacerea imaginii nu e nevoie de ea.

Recuperarea receptorului

Dacă o imagine nu mai pornește, receptorul se poate reface fără să fie deschis, prin modul de actualizare (Maintenance Mode). Acesta e un program separat, din partiția p7, care pornește chiar și atunci când imaginea din p9 și p10 e stricată.

Pe scurt: pe un stick formatat FAT32 se pun, scoase din arhivă, fișierele kernel.bin, rootfs.tar.bz2 și imageversion, într-un dosar anume. Stick-ul se pune în portul albastru (USB 3.0), receptorul se pornește de la priză, iar când afișajul arată MENU se apasă butonul verde al telecomenzii. Afișajul arată UPDT, receptorul scrie imaginea și repornește singur. În acest timp curentul nu se întrerupe. Pașii exacți și dosarul sunt descriși la descărcarea imaginii.

UPDT pe afișaj înseamnă numai că actualizatorul a pornit, nu că a scris ceva. O scriere reală durează câteva minute. Dacă dosarul nu e găsit, receptorul repornește în mai puțin de un minut, fără să fi scris nimic.

Numele dosarului e păstrat într-o etichetă din partiția p6 și e rescris la fiecare pornire de programul platformei, după imaginea care rulează. Cu imaginea HD Satelit, actualizatorul caută în amiko/viper4kv20/; după alte imagini poate căuta în alt dosar, de exemplu e2/update/.

Când nici bootloaderul nu mai pornește, rescrierea se poate face numai cu unealta HiTool a HiSilicon: bootloaderul se trimite prin consola serială, iar celelalte partiții prin rețea (TFTP). Aceasta e o lucrare pentru specialiști, cu riscuri reale. Reguli care feresc de o stricăciune definitivă:

Receptoare înrudite (aceeași placă)

Aceeași placă, cu numele intern u57, se vinde și sub alte mărci. Toate au același cip, același nucleu și aceleași drivere; diferă numele, telecomanda, dosarul în care actualizatorul caută imaginea pe stick și, la un model, împărțirea memoriei interne. În paranteză e numele modelului în sistemul de construcție a imaginilor:

Amiko Viper 4K V20 (viper4kv20)nucleul pe p9, rădăcina pe p10; dosarul e2/update (cu imaginea HD Satelit, amiko/viper4kv20); telecomanda amiko6
Amiko Viper 4K V30 (viper4kv30)aceleași partiții; dosarul amiko/viper4kv30; telecomanda amiko6
Hitube 4K Combo Plus (hitube4kplus)aceleași partiții; dosarul dinobot/hitube4kplus; telecomanda hitube2
Hitube 4K Pro (hitube4kpro)aceleași partiții; dosarul dinobot/hitube4kpro; telecomanda hitube2
Izibox Elite 4K (iziboxelite4k)aceleași partiții; dosarul izibox/iziboxelite4k; telecomanda izibox2
Izibox X4 4K OTT (iziboxx4)aceleași partiții; dosarul izibox/u57; telecomanda izibox1
Protek 4K X2 (protek4kx2)aceleași partiții; dosarul e2/update; telecomanda protek3
Vivant Dinobot 4K Twin (dinobot4ktwin)nucleul pe p10, rădăcina pe p13; telecomanda dinobot2

Dosarele din tabel sunt cele din configurația de construcție a fiecărui model, iar telecomenzile se deosebesc prin harta tastelor. O imagine făcută pentru V20 nu se pune pe celelalte modele: fiecare are nevoie de o construcție proprie.

Viper 4K V30 are aceeași placă, dar, după o probă publicată pe un forum de specialitate, are memorie internă de 8 GB, iar o copie completă a memoriei luată de pe un V20 nu pornește pe un V30. Viper 4K V40 folosește același cip pe altă placă (u571), iar primul Viper 4K (V10, cu numele intern viper4k) are altă împărțire a memoriei (nucleul pe p12, rădăcina pe p16).

Din cele 420 de modele de receptoare pe care le urmărim, 73 sunt construite pe același cip Hi3798MV200: în afară de cele 8 de mai sus, modele de la Octagon, Zgemma, GigaBlue, AB-COM și alții. Ele au plăci, drivere, împărțirea memoriei și mod de recuperare proprii. Starea fiecărui model pentru imaginea HD Satelit e pe pagina Receptoare.

Ce aduce imaginea HD Satelit pe acest receptor

Funcțiile imaginii sunt în lista „Ce aduce” de pe prima pagină și, pe larg, în ajutorul online. Pe Viper 4K V20 imaginea HD Satelit e în stadiul beta: merge pe receptor și se probează în continuare.

Imaginea pornește din codul enigma2 publicat de Dream Multimedia și păstrează, pentru acest receptor, nucleul 4.4.35 și driverele producătorului plăcii, descrise mai sus. Câteva funcții din listă țin direct de hardware-ul de pe această pagină: „Ieșirea HDR”, „Calitatea imaginii pe profiluri”, „Sunet 5.1 trimis numai unde se aude”, „Egalizator”, „Procesorul și căldura”, „DAB+ din satelit” și „DVB-T2 din satelit”.

Adus la zi: 23.10.2026.